Acum te caut…

De ceva timp remarcasem la mine o nouă curiozitate  – mă tot uitam după copii. Copii ‘mici’, copii ‘mari’, copii triști sau veseli, pasivi sau plini de viață, preocupați sau absenți, dar niciodată stinși. Îmi plăceau copiii și-mi plăcea să le fixez privirea, dar căutam privirea lor sau căutam ochii ei, căutam privirea copiilor sau o căutam pe ea in privirile lor?

Era ziua când imi veni să caut in dex explicația cuvântului copil. Nu-mi convenea  nici o definiție. Au  oare vre-o explicație ochii ei?  Sensul  figurat din dex părea a spune ceva ‘om naiv, fără experiență’. Să fie experiența cea care deosebește un copil de cei ce ‘nu mai sunt copii’? Eu zic că e privirea cea care face diferența. Și-i detestam pe cei care nu au văzut ochii profunzi ai copiilor. Să nu poți citi în profunzimea lor e comun. Să nu observi profunzime in ochii unui copil e delict.

Urâm ceea ce suntem, iar eu mă uram.

‘Ești o femeie în chip de copil, dar nu ești un copil; norocoasă pentru chipul de copil si trist pentru copilul ce nu mai ești’  ii zise neamțul. Cuvinte care acum se tot iveau in amintirea mea și de acolo mi se trăgeau gândurile. Să-i fi căutat cu adevărat profunzimea în priviri? Îi plăceau și lui copiii? Și de ce tot tindea a-i repeta aceste cuvinte? Ce știa el despre ea?

Era o zi rece, când ploaia iți apasă pe suflet cu stropii ei insistenți, iar cerul deși de un bleu de primăvară proaspătă te provoacă să visezi trist, ca mai apoi sa fii cuprins de o ciudată dorință de izolare. Dar pentru că nu vroiam să ramân singur in apartamentul ei suficient de confortabil pentru stările de melancolie, și pentru că ea nu mă plăcea melancolic, ne veni la amândoi in minte năstrușnica idee de a merge împreună. Demența până la urmă cred că era ceea ce ne ținea împreună și nu mai conta cine eram unul pentru altul. Știam doar că eram…doi aiuriți mici bineveniți într-o lume mare.

Mă prezentă drept fratele ei. Neamțul îmi strânse curios mâna, iar după o privire îndeajuns de meticuloasă ca să ne observe pe noi doi – frumoși, și îndeajuns de fugitivă ca să nu ne observe pe noi doi – neastâmpărați, îi zise cu admirație ‘Frumoși copii își făcu mama ta…’ la care incercarăm ambii a ne abține zâmbetul revelator.  Nu vorbeam germana atât de bine ca ea și nici nu aveam chef să vorbesc cu neamțul ei. De ce, nu cred că îmi dădeam  seama atunci. Știam la moment doar că dintr-un motiv nedescoperit încă, nu-mi plac nemții. Mă mulțumeam să sorbesc înghițituri mari din păharul de whisky ieftin și lipsit de savoare privindu-l cum îi  vorbea. Nu înțelegeam multe din ce-i spunea, dar percepusem un lucru :  nici neamțul nu-i găsea ochii deșerți, și nici măcar ușuratici. Părea unul din cei care se dau in vânt după profunzime, dar nu vedea că profunzimea era Ea. Nici eu nu vedeam…

Încerca s-o palpeze, dar nu știa s-o pătrundă, s-o simtă…

N-avea cum s-o simtă. Și ce dacă n-o vedeam, eram Eu norocosul ce o simte.

Fraier – neamțul sau o fi fost și el adept al definiției din dex. Nu știa că ochii adânci sunt ochii copiilor. Iar ea era un copil. O trăda zâmbetul ștrengăresc pe care i-l furam când o găseam extenuată de filozofeala lui.

Știam doar eu asta, pentru că de ochii ei îmi amintesc cel mai bine – Eu. N-am știut să-i cunosc poate, dar am fost eu alesul lor – lumina unei lămpi discrete care reuși a-mi scotoci prin peștera sufletului, precum nu reușiră alți ochi șireți întâlniți vreodata.  Ochi  care mă priveau precum privește o candelă icoanele sau  mormintele în dreptul cărora stă fixată, candele din cele care au menirea de a ține in viață eternitatea lucrurilor ‘trecătoare’,  lumini care trebuie să le releveze importanța. Pentru că sunt femei care știu să te privească doar, ca deja să te simți important – pătruns de curiozitatea unei priviri care te face curios de tine, iar mai apoi curios de ea. Căci la asta visează bărbații din întreaga lume, modest sau îngâmfat, fraged încă sau experimentat – toți suntem în căutarea unui excitant pentru preocuparea noastră  perpetuă de a ne etala bărbăția și sensul  pe pământ.

Era ceea ce căutam și eu ca oricare altul, când o întâlnisem pentru prima oară.

to be continued…